Reverii
Anotimp
E toamnă încă ne-nghețată, e anotimpul freamătului,
și-al cântecelor irlandeze ascunse-n păr,
al dansurilor secrete, și-al tocurilor grăbite pe caldarâm.
E anotimpul clopotului care deși ieri a sunat, astăzi tace,
și-al vântului care te-ntoarnă-n în livada de aramă de pe deal.
E timpul apusurilor incendiare și-al păsărilor pribege,
și-al frunzelor vrăjite ce pleacă-n călătorii călare…
E toamnă încă ne-nghețată și un dor plutește-n aer
și miroase parcă a pământ reavăn și stele care nu se mai văd.
DEMON
Te-am visat azi noapte demon,
Cu ochii-n flăcări și părul de tăciune,
Se făcea că mă iubeai, și-n sărutările tale râdeam,
și eu și florile și luna ce murmură întruna….
Sub valuri, sub cer albastru noi doi umpleam o lume
Și-un cer de stele și o mare de valuri, și-o carte întreagă de cuvinte.
O lume de tu cu o lume de eu, și o lume nouă de noi
Închipuită într-un pod de casă veche la umbra munților cărunți,
Să prindă viață-n zori odată cu roua rece .
Se făcea că te iubeam, cu flăcări și tăciuni, cu trecutul tău cu tot,
Cu haine vechi și sacul plin de praf, și tot ce tu erai.
Iubeam și bătăturile mâinilor tale, și gambele tale cam ciudate.
Te-am visat azi noapte demon, se făcea că n-aveam somn….
ZORILE
Zorile albastre și reci se mijesc timizi de după acoperișuri.
O vrabie într-un copac plânge încetișor trezindu-se speriată dintr-un coșmar. Încet și timid la început își chemă suratele pe nume dar curând începu să le strige într-un crescendo din ce în ce mai insistent. Trezite din somn acestea îi răspund vesel iscând o adevărată hărmălaie care nu a rămas neremarcată de o cioară croncănind supărata din vecini.
Vântul își face gimnastica de înviorare printre crengile copacilor iar câinii de pe stradă se luară la sfada ca-n fiecare dimineață.
Curând avea să-și facă apariția și soarele învăluind cerul într-o lumină roșiatică, încălzind aerul și slobozind roua dimineții. Sprințar și vesel sări cu o acrobatie pe cer de unde împrăștie spre cele patru zări o sumediene de raze mici galbene și rapide care să poleiască casele în auriu.
Liniștea înfășurată într-un șal negru cobora plictisită spre biserică să tragă clopotele adormite. Trezite din somn gâzele au plecat grăbite din floare în floare vestind dimineața!
Dor
O clipă amară ucis-a în mine orice speranță,
De a fi iubită, îmbrățișată, sărutată și dorită,
Am ucis speranța de a fi fericită, sau împlinită.
Și-am rămas doar eu, în goliciunea unei vieți banale,
Fără speranță și falsă pudoare,
Fără gust și fără culoare,
Să trăiesc pur și simplu, fără vise de grandoare,
Doar eu, trup lăsat pe lume
Să respire doar , fără să râdă și fără suspine.
Goală de tine, goală de vise, goală de speranțe
Nimic nu mă așteaptă înainte,
nimic nu mă cheamă înapoi,
Sunt doar eu în spaima cea mai mare goală de tine,
de speranțe obosite și de vise cârpite.
NOAPTE BUNĂ!
Ia-mă-n brațe, noapte dragă,
strânge-mă și mă răsfață!
Mă sărută încetișor,
Noapte bună! Somn ușor!
Cântă-mi greier fără arcuș,
ce-ai ieșit acum din duș,
cântă-mi numai mie,
o rugăciune lungă,
dintr-o mie de cuvinte!
Și-apoi cheamă o adiere tandră
să mă-nveleasca-n nori ușori
pe raza lunii noapte aici să te cobori..
Și lună tu ce mă veghezi,
atunci când îngerii îi vezi,
spune-le din partea mea
să mă retrag acum aș vrea,
Și le doresc frumos cum știi
Noapte bună, măi copii!
PRIMĂVARĂ
Sunt o primăvară
cu chef de îndrăgosteală.
Cu lentile liliachii, te pândesc de prin vecini,
de după gard, de prin grădini.
Te pândesc cum treci alene,
să-mi întorci privirea-ți verde.
De-mi zâmbești, și-mi spui pe nume,
De vrei să fim doar noi în lume,
Îți spun de-acum, ascultă,
Sunt doar o primăvară
Cu chef de îndrăgosteală.
Cu lentile liliachii, te pândesc de prin vecini,
de după gard, de prin grădini,
cum treci pe stradă alene
fără, să-mi întorci privirea verde.
Și mi-e dor de a ta gură,
Să mă pierd în piele crudă.
Dar…sunt doar o primăvară
cu mare chef de îndrăgosteală.
Scurtă geografie a nopții
Noaptea este acolo, sufletul meu, unde am ascuns dorul de tine, și azi curge-n șiroaie de șoapte nesfârșite pe întreg platoul anilor ce vor să vie.
Se învecinează la nord cu pădurea neguroasă a uitării de sine de unde am pornit amândoi pe cărări diferite, la est cu țara nouă a speranței în mai bine unde cândva visam să stăm împreună, la sud cu munții bătrânii ai înțelepților din umbră pe care-i vom urma cu sârguință pe cărări închipuite ca să ne spună o veste bună și la vest cu insula misterioasă din lumea tăcută ale cărei țărmuri sunt nebătute încă.
Noaptea este, sufletul meu, locul unde toate și nimic nu se întâmplă, căci coșmar sau vis e doar închipuire încă, și nimic nu e afară de tine și de luna asta blândă.
TOAMNA
Un cântec de toamnă mi s-a strecurat tiptil în suflet de cu seară.
Cuibărit în urechile mele, cică ar vrea să danseze singur pe stradă.
I-am zis că e-ndrăgostit de bună seamă de stă așa pe șotii și din freamăt,
tot încearcă să mă facă sa ghicesc în ochii lui un geamăt.
Râzând timid s-a încurcat cu-o frunză ruginie ce tocmai cădea din copac.
Acum stau amândoi ascunși sub tocul pantofilor mei și-și vorbesc codat,
El un cântec de toamnă îndrăgostit și ea o frunză călătoare…
Curioasă sunt să știu acum, ce-și tot spun zâmbind ei oare?
UITARE
A adormit îmbrățișată de uitare,
Dulcea amăgire a timpurilor trecute.
A adormit visând străduțele obscure,
Martorele săruturilor tale tăcute.
Zâmbește încă-n somn închipuindu-și
Că tu încă o veghezi,
Și temeri negre părăsindu-și
Acum visează valuri verzi
Și praf bătrân de stele.
Stele stropite cu sare
Să prindă cu ele
Cerul din mare.
O secundă de amintire,
Cât o veșnicie,
O ciudată -nchipuire
S-o ducă înspre fericire….